Trolii de pe Internet: Cum procedezi în situația în care devii ținta lor
Dacă ai participat vreodată la o discuție online, știi că trolii sunt niște creaturi al căror unic scop în viață este să enerveze. Totuși, sunt mulți, iar noi, cetățenii civilizați, trebuie să cunoaștem câteva ponturi pentru a scăpa de ei.
În februarie 2014, cercetătorii de la Universitatea din Manitoba au publicat rezultatele unui studiu efectuat pe 400 de adulți activi online. Aproape 6% dintre aceștia au fost identificați ca troli. Același studiu arată că trolii și oamenii sadici au câteva trăsături comune. Acest lucru nu ne uimește, pentru că am văzut cu ochii noștri cât de agresive pot fi unele persoane online. Nimic nu le oprește, nici măcar replicile amabile, menite să aducă pacea pe pământ.
Dan Tynan recomandă să ne păstrăm calmul
„Am simțit-o pe pielea mea atunci când am publicat ceva despre o campanie făcută de Memories Pizza, un restaurant din Indiana implicat într-un scandal legat de discriminarea sexuală. Înainte să apară articolul, am fost bombardat cu tweeturi agresive, alimentate de gazdele conservatoare de talk-showuri care au creat campania. Rapid, totul a luat forma unei teorii a conspirației, potrivit căreia scopul meu era să fac rost de informații personale ale donatorilor anonimi”, scrie Dan Tynon de la Yahoo! Tech.
„Am scăpat ușor. A trebuit să îndur în jur de o săptămână de insulte și amenințări pe Twitter și Facebook. Alții au avut probleme mult mai mari. Un reporter de la un post de știri local, care a pus sub semnul îndoielii legitimitatea campaniei, a fost bombardat cu mai mult de 35.000 de tweeturi violente. O femeie a trebuit să se mute din casă din cauza amenințărilor fizice. Apoi, mai sunt și cazurile tragice ale adolescenților care s-au sinucis din cauza cyberbulling-ului”, explică el în continuare.
Acesta ne recomandă să tratăm situațiile de acest tip într-un mod calm, decent și preferabil să nu ne implicăm activ în certuri. „Trolii trăiesc pentru a se certa. Tot ce își doresc este să le răspunzi în același mod. Unul dintre citatele mele preferate se aplică perfect în contextul acesta: Nu intra niciodată în conflict cu un om beat, un imbecil sau un lunatic, pentru că după două minute nimeni nu va mai face diferența între voi”.
Instrumente utile ale Twitter și Facebook
Cei de la Twitter și Facebook au optimizat instrumentele de raportare a abuzurilor. Bineînțeles, nu suficient, dar e mai bine decât nimic.
Dacă cineva îți trimite mesaje deranjante pe Facebook, poți să dai click pe butonul de setări din partea superioară dreaptă și să selectezi „Report spam or abuse”.
Apoi, selectează „Report conversation participants from harassing or threatening me”, apoi dă click pe OK. Cei de la Facebook vor investiga utilizatorul pentru posibilele încălcări ale termenilor. Ai mai multe informații despre cum poți proceda în astfel de situații aici.
Pe Twitter, apasă cele trei buline din partea inferioară dreaptă a tweet-ului deranjant și decide dacă vrei să pui contul respectiv pe silent, astfel încât să nu mai vezi nicio postare făcută de el, să îl blochezi pentru ca nici el să nu îți vadă tweeturile sau să îl raportezi, caz în care Twitter va face investigații.
Dacă alegi să raportezi utilizatorul, va trebui să selectezi și un motiv. Pentru că numărul cazurilor de abuz online e în continuă creștere, cei de la Twitter și-au îmbunătățit politica împotriva lor.
În principiu, deja de câţiva ani, cei de la Twitter încearcă să micşoreze rata hărţuirilor pe reţeaua socială. În practică, nu sunt foarte eficienţi. În contextul în care rata de creştere a numărului de utilizatori este din ce în ce mai mică, CEO-ul Dick Costolo a recunoscut într-un memoriu intern că o parte importantă a problemei este dată de trolii care fac acest mic univers virtual un loc mult mai neprimitor.